Jurnal

 

Marți, 17 martie 2015

            Sâmbătă, 14 martie, deși Loredana se deplasează foarte, foarte greu, am fost să ne rugăm la mormântul sfântului Ilie Lăcătușu. Una din rugăciunile mele era cu privire la puterea Loredanei de a-și lua medicamentele, căci are de luat, zilnic, un pumn (nu exagerez cu nimic). Nu mai târziu de a doua zi, micile semne pozitive au început să apară. Ca și când, sfântul i-ar fi șoptit, Loredana îmi spune să-i pregătesc un shake (lapte, banană, doi biscuiți) ca să ia pastilele.

            Ne rugăm în continuare ca micile minuni să aibă loc zi de zi, ceas de ceas, astfel încât cu ajutorul lui Dumnezeu, sub supravegherea medicilor și cu sprijinul oamenilor să mergem mai departe.

            Un alt lucru extrem de încurajator este să vedem solidaritatea, încurajările și rugăciunile a zeci, sute de persoane făcute pentru viața și sănătatea Loredanei. Apelul făcut luni, în Adevărul de profesorul Andrei Pleșu (http://adevarul.ro/news/societate/dezordini-1_5505f26f448e03c0fd968e80/index.html) ne-a emoționat pe toți și ne-a dat curaj și forță să mergem mai departe, oricât ar fi de greu.

            Mulți oameni mă întreabă despre starea de sănătate, despre cum se simte, și ce face Loredana. Trebuie spus că devine tot mai slăbită și că se deplasează extrem de greu. În unele zile, a avut crize dureroase (de cap și de picioare), iar în altele a avut crize convulsive. Nu pot ști cauza imediată, dar ieri a avut mai multe convulsii ca de obicei (patru, într-un interval de câteva ore).

            Închei cu speranța că vom fi, poate, scuzați că nu intrăm în detalii extrem de neplăcute, dureroase, acum cînd viața devine precară. Sunt sigur că cei care au trecut prin așa ceva înțeleg ce vreau să spun, iar cei care nu au avut asemenea experiențe, sper din inimă că nu se vor supăra dacă nu aducem detalii care s-ar putea să le sfâșie sufletul. Dar oricât ar fi de grele aceste zile, în care noi nu renunțăm să credem că vom asista la minunea îmbunătățirii sănătății, ținem să-i asigurăm pe toți prietenii noștri că nu ne dăm bătuți. Chiar aseară, Loredana mi-a spus că se simte bine. Eu credeam contrariul și simțeam că mor de necaz că nu pot face nimic ca să-i alin durerile, slăbiciunea, boala; în schimb, ea m-a mângâiat pe obraz și mi-a spus ,,tati, nu te teme, mă simt bine”.

 

 

Miercuri, 11 martie 2015

            Ieri, marți, Loredana a făcut o examinare CT pentru a pregăti o nouă cură de raze, de data asta la coloana vertebrală. Va fi o precedură țintită, în sensul că se vor radia cu precizie porțiunile afectate de celule maligne. Pentru asta, a fost nevoie de a se lua măsurile unei măști pe care ea o va purta mereu pe cap pe timpul ședințelor de radioterapie (probabil, luni, 16 martie, vom începe radioterapia).

            Nu știu dacă starea agravată a ei de azi s-a datorat sau nu acelei examinări (mai precis, substanței de contrast administrate), cert este că azi, miercuri, Loredana s-a simțit foarte rău, neputându-se ridica din pat, astfel încât a fost transportată pe un scan de către două persoane până la taxi, iar apoi până la clinica unde ne tratăm.

            În încheiere, țin să mulțumesc, în numele meu și în numele soției mele, ziarului Adevărul, și în special Andreei Bărbulescu, pentru foarte sensibilul articol scris despre Loredana (http://adevarul.ro/news/societate/de-manastire-lupta-cancerul-boala-incearca-ia-copiii-mei-ajutorul-vostru-pierduta-1_54fde1b7448e03c0fd64d607/index.html). Ieri, când l-a citit, Loredana a fost foarte emotionata.

            Mulțumesc de asemenea lui Liviu Antonesei, Florin Iaru, Lucian Mândruță și tuturor prietenilor de pe Facebook.

            Doamne ajută!

 

Luni, 9 martie 2015

            Ultimele două zile au fost, parcă, mai grele pentru Loredana: noaptea cu două-trei ore de somn, iar ziua cu confuzie, lipsă de putere și somnolență. Important este că mergem mai departe. Chiar dacă, și în aceste zile, ca și în altele din urmă, ne spunem de zece ori pe zi că este teribil de greu și că e mult mai ușor să renunțăm, adică să acceptăm înfrângerea, tot de zece ori ne spunem că nu putem merge pe o asemenea cale facilă.

            A nu face nimic, a sta, a aștepta, oricât ar fi de ușor, este calea sigură spre pierzanie. În momentul în care renunțăm să luptăm, exact în acel moment viața noastră se va fi terminat.

            Unul din lucrurile care ne împing mai departe, în plus față de dragostea și responsabilitatea pentru copiii noștri, este uriașa energie pe care o primim zilnic de la zeci de persoane. Fie că sunt cunoscuți, fie că ne știm numai de pe mediile virtuale, am primit în ultimele zile câteva zeci de mesaje de încurajare, de îmbărbătare și de sprijin. Oameni care simt alături de noi, care se roagă alături de noi arată o uriașă energie care merge într-o singură direcție: spre un tratament victorios și spre o învingere a bolii.

            Vă mulțumim din inimă, dragi prieteni; vă mulțumim că sperați, credeți și vă rugați alături de noi! Dumnezeu să vă dea sănătate!

 

 Sâmbătă, 7 martie 2015

            2015.03.06 03Azi, soția mea, Loredana, este ceva mai confuză și mai somnolentă, așa că voi nota eu câteva idei (dar mereu ne consultăm și tot ce apare aici este mai întâi citit de ea și abia apoi este postat).

            Trebuie spus mai întâi că aseară a avut altă criză convulsivă (dar fără să-și piardă cunoștința), iar Loredana a luat Desitin (diazepam); efectele au fost bune, pe de o parte, dar și neplăcute, pe de altă parte. Urmarea bună a fost că ea a putut să doarmă azi noapte în jur de 4-5 ore, astfel încât azi nu a mai fost atât de epuizată psihic. Partea rea este că azi este mai somnolentă și mai confuză decât este de obicei. Desigur, în plus față de felul cum se simte cauzat de boală.

            Legat de aceste aspecte, medicul nostru neurolog suspectează că celulele maligne, odată ajunse la creier, au început să-și facă de cap prin întreg sistemul nervos. Această formă de boală, cea mai rea posibilă dintre toate, face să dea determinări secundare în alte locuri ale sistemului nervos. Medicii suspectează acum sistemul leptomeningeal (acea foiță subțire de substanță cenușie care înconjoară creierul și măduva spinării).

            Să nu uit să spun că Loredana l-a visat, când a adormit puțin pe la prânz, pe prințul Nicolae. Când s-a trezit mi-a spus că l-a visat pe prinț că vorbea despre anumite evenimente ale fundației cu studenții olimpici (probabil, era vorba de Fundația Principesa Margareta a României) și că prințul este nepotul regelui Mihai, adică fiul uneia din cele cinci fete ale sale.

            Acest vis al Loredanei mi-a amintit de visul Teodorei (stă acum cu mine pe scaun, când scriu aceste rânduri) de acum câțiva ani. Ea are obiceiul să-mi povestească, zilnic, ceea ce visează. Într-o dimineață, Teodora îmi spune

            - Tati, am visat atatoletul. Cum nu am înțeles ce vrea să-mi spună, am insistat.

            - Ce ai visat, tati?

            - Un atatoletu. Ceața neînțelegerii era tot mai deasă.

            - Și ce făcea el?

           - Nimic, era aici, la noi. Eram complet pierdut, nu înțelegeam ce înseamnă acel cuvânt, și nu voiam să o fac să se supere din cauza ignoranței mele. Am înceract atunci o tactică piezișă.

            - Dar cum a venit?

            - A venit de pe Marte, cu racheta. S-a făcut brusc lumină.

            - Deci, tati, ai visat un extraterestru și te-ai speriat de el?

            - Nu, era prietenul meu, și ne-am jucat.

  

Vineri, 6 martie 2015

            2015.03.06 02Toată noaptea nu am reușit să pun geană pe geană, din cauza durerilor de picioare. În plus, seara am avut o altă criză convulsivă. De data asta, la fel ca acum două săptămâni, mi-am pierdut cunoștința pentru câteva secunde. Eram la toaletă (ca de obicei, soțul meu era cu mine), și am simțit că se apropie o nouă criză. M-am trezit în pat (ulterior, mi s-a povestit scena, iar eu am realizat că mi-am pierdut cunoștința).

            Dar, pe lângă toate aceste chinuri și dureri am avut și o veste bună, adică una ce reușește să ne mai ridice puțin moralul.

 Am fost anunțați de medicii Clinicii Burzynski (http://www.burzynskiclinic.com/) că ne acceptă la tratament. În curând, ne vor trimite o scrisoare oficială, dar după ce vor găsi o clinică europeană unde voi putea trimite analizele cerute de Dr. Burzynski (în America, testele sunt extrem de scumpe; pe Alina Țolea (http://hopeforalina.blogspot.ro/) au costat-o 5000 dolari; consultația fiind 1250 dolari).

            Doamne ajută!

 

Joi 5 martie 2015

            2015.03.06 01Îți mulțumesc, Doamne, că sunt încă în viață și după noaptea asta plină de dureri și de chin. La fel ca în ultimele 2-3 săptămâni, reușesc să dorm câteva secunde, apoi mă trezesc și din cauza durerilor dau încontinuu din picioare. E ca un mers pe bicicletă în pat. Cred că am făcut deja ocolul Pământului.

            Țin să mulțumesc celor care cred alături de noi și care mă ajută să nu mă despart pentru totdeauna de copiii mei. Deși am acceptat cu mare greutate cheta publică, căci îmi displace profund că viața familiei noastre nu va mai fi privată, înțeleg că trebuie să încercăm orice este posibil ca să mă tratez. Deja, boala a evoluat, foarte repede, spre un stadiu extrem de periculos.

 

Additional information