Un înger

DSC 1957            Ca semn de mulțumire că Loredana este în viață și după noaptea asta plină de chinuri (joi spre vineri, 12/13 martie), în care s-a trezit la fiecare oră ca să facă, cu mare greutate, la toaletă, țin să fac o mărturisire: Loredana, soția mea, este blândă, înțeleaptă, bună și credincioasă ca un înger. Cum asta nu e o idee de complezență, făcută, poate, de orice soț cu referire la soția lui, am să povestesc câte ceva.

            Loredana este ființa cea mai credincioasă din lume. Tot ce a făcut în viața ei de adult a fost o continuă căutare a lui Dumnezeu. Mi-a povestit de multe ori cum în liceu a simțit o nevoie teribilă să se apropie de Dumnezeu și nu a renunțaț până când nu a ajuns să lase totul ca să meargă la mânăstire. Când ne-am cunoscut noi, în 2009, avea genunchii negri de la rugăciuni, în urma multor ore petrecute în acea poziție.

            Soția mea este cea mai drăguță și cea mai blândă persoană pe care o cunosc. Îmi povestea adesea, practic, seară de seară în primii trei ani ai minunatei noastre căsnicii, tot felul de întâmplări prin care trecuse; uneori, eu mă speriam, mă durea, mă oripila ce auzeam, dar ea niciodată nu a spus ceva urît la adresa altor persoane. Îmi povestea pățanii care mie îmi sfâșiau sufletul, iar ea zâmbea, ca și cum acele lucruri ar fi fost naturale să i se întâmple.

            Dar dincolo de faptul că nu este rea sau că nu urăște pe nimeni, Loredana are o capacitate uriașă de sacrificiu, de altruism și de dragoste. A accepta, practic, să nu te gândești la viața ta pentru a-ți păstra maternitatea și capacitatea de a da naștere la copii (chiar și după 2012; subliniez: noi aveam deja doi copii) mi se pare o idee atât de îngerească, atât de supranaturală, încât eu, ca om, nu am cum să o înțeleg.

            Constat că am ajuns, fără să vreau, tot la credință. Mă bucur că credința ei în Dumnezeu este de nezdruncinat, chiar și după chinurile prin care trece în ultima vreme zi de zi, ceas de ceas. După cum i-am spus și ei, în aceste zile în care ea practic abia se mai târăște, are nevoie de instrumente, spiritul are nevoie de carne ca să aibă ființă; dacă ea e credința, eu sunt piatra ei. Așa cum ea crede până în ultima clipă, chiar și după, în Dumnezeu, tot la fel sunt și eu credincios; cred în ea până în ultima clipă, chiar și după.

            Doamne ajută!

 

 

Additional information